Chiria imensă pe care o solicită primăria pentru Național Arena și dorința jucătorilor de a reveni în Ghencea l-au făcut pe Gigi Becali să forțeze zilele acestea împăcarea cu MApN. Iar Băsescu pare să-i dea o mână de ajutor.
Surse ProSport au aflat că, în cel mai scurt timp, roș-albaștrii se vor întoarce din nou în Ghencea, dar la început numai pentru a efectua antrenamente. Traian Băsescu urmează să aibă o discuție cu Gabriel Oprea și să-l convingă că e mai bine pentru imaginea țării să cadă la o înțelegere în cele din urmă cu Gigi Becali.
Forma în care Steaua va reveni în Ghencea va fi una simplă. Gigi Becali va primi acceptul să concesioneze stadionul și baza de pregătire pentru 30 de ani, în schimb va fi obligat să plătească datoria de 250.000 de euro rezultată din neplata impozitului și să investească 10-15 milioane de euro în arenă.
Gigi, înduplecat de propriii jucători Gigi Becali forțează această împăcare cu Gabriel Oprea pentru că jucătorii echipei sale, prin vocea căpitanului Tătărușanu, i-au transmis că au nevoie urgent să se întoarcă în Ghencea măcar să se antreneze, deoarece aici beneficiază de condiții și fiind „acasă” le conferă mai multă încredere. „Oprea mi-a spus că trebuie să plătesc datoria ca să putem să ne așezăm din nou la negocieri. OK, poate o să plătesc, dar eu vreau să mi se dea stadionul pe o perioadă mai lungă, deoarece vreau să investesc acolo. Vreau să fac ceva frumos în Ghencea”, a spus Becali.
Așa că roș-albaștrii vor reveni în Ghencea cât de curând, probabil chiar în această lună, însă nu vor putea juca și pe stadion, chiar dacă în dosarul de licențiere arena figurează ca variantă de rezervă. Motivul e reprezentat de deteriorarea gazonului, care este ars în momentul de față și care trebuie schimbat, lucrare ce ar necesita cel puțin două luni. În schimb, terenurile de antrenament arată impecabil, sunt îngrijite de către cei de la Armată în fiecare zi, iar echipa lui Levi va putea să se pregătească pe ele.
Au mers ieri să inspecteze terenul Astrei Gigi Becali l-a trimis ieri pe Iulian Ghiorghișor să inspecteze stadionul Astrei din Ploiești, pentru că Steaua va juca partida din umătoarea etapă pe această arenă. Oficialul a prezentat un raport pozitiv la palat, astfel că nu va fi nicio problemă ca meciul să se desfășoare aici. Cei de la Universitatea Cluj au refuzat ca partida cu Steaua să aibă loc la Constanța, așa cum și-ar fi dorit Becali.
„Eu am spus să se implice autoritățile, iar președintele, dacă îl doare de țara lui, se implică și în cele mai mici amănunte. Președintele a ascultat mesajul și s-a implicat”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„Am înțeles că Oprea a spus că e deschis la orice colaborare. Acum îi mai las câteva zile să se convingă”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Răduț a fost suspendat două etape Mijlocașul roș-albaștrilor, Mihai Răduț, a primit ieri două etape de suspendare, ca urmare a cartonașului roșu primit în partida cu CS Mioveni. „Răduț a greșit, dar nu trebuie să fim aspri cu el. Oricum, este bine ca pe viitor jucătorii Stelei să aibă grijă să nu mai producă asemenea faze, deoarece poate scorul nu ne este favorabil în momentul respectiv”, a comentat Duckadam eliminarea acestuia.
Răducan merge să vadă Lokomotiv – ȚSKA Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, va fi prezent în tribune la meciul de mâine dintre Lokomotiv Sofia și ȚSKA Sofia, ultima, adversara roș-albaștrilor din play-off-ul Europa League. „Trebuie să fim atenți cu ȚSKA. Cred că, dacă ne vom face jocul, vom putea trece de ei”, a declarat el pentru ProSport.
Bourceanu și Tatu, cei mai buni! Roni Levi și-a convocat ieri-dimineață jucătorii la singurul antrenament al zilei.Ajunși la baza de la Buftea, fotbaliștii steliști și-au dat imediat seama că nu vor vedea sub nicio formă mingea, odată ce Michele Bon i-a întâmpinat de la intrare. În aceste condiții, aceștia au fost supuși doar la exerciții fizice. Surse ProSport au aflat că remarcații staffului tehnic au fost Bourceanu și Tatu.
Geraldo a făcut pereche cu Bicfalvi Geraldo Alvez, fundașul portughez al roș-albaștrilor, a revenit în echipa Stelei spre finalul amicalului cu CS Tunari, după o pauză de aproape două luni. Refăcut după ruptura musculară suferită în meciul cu Zestafoni, „Geri” s-a descurcat destul de bine, ținând cont că a făcut pereche în centrul apărării cu Eric Bicfalvi. „A fost o pereche de fundași centrali improvizată, deoarece Iliev și Galamaz fuseseră schimbați”, ne-a dezvăluit ieri un oficial stelist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER